"Tu dormi"

Ştii cât timp am aşteptat să întâlnesc pe cineva ca tine?
E o plăcere ciudată să te îndrăgosteşti de cineva care nu ştie că exişti, dar şi mai ciudat să iubeşti pe cineva care ştii că nu te va mai iubi niciodată.În care clipă m-am îndrăgostit de el, nu voi şti niciodată.
Te-am aşteptat şi te-am găsit, într-un final. Mi-a fost greu cu tine. Acum mi-e greu fără tine. Vreau să-mi părăseşti mintea,corpul,colţul de suflet în care eşti blocat. Vreau să pleci! Vreau să pleci şi să nu te mai întorci vreodata. O singură dată în viaţă am fost foarte sigură pe mine, şi asta atunci când ţi-am spus că vreau să pleci. Dar după ce ai plecat, aşteptam să te întorci, te voiam înapoi, îmi doream asta cu toată fiinţa mea;te chemam nopţile în visele,gândurile mele, te strigam ziua printre oameni. Nu te-ai mai întors. Nu te mai întorci niciodată.
Şi ştii? Chestia e că oamenii nu se schimbă. Niciodată nu au făcut-o şi niciodată nu o vor face. Ideea e că tu nu i-ai cunoscut niciodată îndeajuns de bine. N-am putut să trec peste tine nici acum, deşi mă mint singură că da. De 3 ani încerc să scap de tine şi am realizat că ,defapt, nu ai fost niciodată ceea ce îmi doresc eu. Dar, totuşi, încă trăieşti prin mine. De ce? Pentru că ai fost mereu acolo, în fiecare vară, repetabil. Prima mea dragoste, prima mea lecţie din care am învăţat multe,dar mult prea multe pentru vârsta,pentru timpul meu. Aveam mult timp înainte, dar l-am pierdut cu tine. Dar nu am pierdut nimic, defapt. Tu încă eşti prezent, amintirile încă există. Nu am fost niciodată pregătită ca tu să pleci!
La urma urmei, în câte feluri poţi distruge o inimă şi apoi să te mai aştepţi să bată?!
Dar la final, când pierzi pe cineva, nicio lacrimă, nicio rugăciune, niciun strigăt nu vor compensa faptul că singurul lucru care ţi-a mai rămas este un gol,o gaură în viaţa ta unde cineva pe care l-ai iubit obişnuia să fie prezent.Iar în final, cu toţii ajungem doar nişte poveşti transmise din om în om,ca o ciumă ce se răspândeşte repede între oameni, iar când ei încetează să mai povestească despre noi, murim tragic.
Am înţeles acum. Am înţeles că lucrurile pe care ţi le doreşti cel mai mult sunt lucrurile care te distrug la sfărşit. Tu eşti cel care m-a distrus pe mine sau ,poate, eu sunt cea care te-a distrus pe tine.

Înapoi

M-am îndrăgostit o singură dată. Singura dată când te-am văzut uitându-te la mine în magazin.Mă priveai ca şi cum am fi fost doar tu şi eu. Ah,ce frumos sună "tu şi eu".. A fost prima mea dată;şi ultima. Dar mă îndrăgostesc de fiecare dată când te văd. Şi te văd rar. A doua oară m-am îndrăgostit de tine când te-am privit de departe,erai în maşină;am privit maşina ta ca pe oricare alta, greşeala mea, dar apoi am privit-o surprinsă, speriată, fericită, tristă.. îndrăgostită! M-ai privit înapoi, cu ochii tăi negri ca şi noaptea în care n-ai dormit,te-ai gândit la mine, ca şi cum ai aşteptat cu ardoare să mă vezi de prima dată, atunci când m-ai văzut la magazin. Dacă aş mai avea o şansă să te revăd.. ţi-aş zâmbi! Categoric ţi-aş zâmbi ! Şi hotărât, frumos, adevărat, aşa cum ştiu eu, aşa cum zâmbesc eu..
De ce trăieşti prin mine datorită viselor? De ce trăiesc eu prin privirele tale? De ce nu te-aş putea atinge, să-ţi simt fericirea pe buze, să-ţi simt iubire prin bătăile inimii? De ce? Te-aş vrea pentru mine.. şi pentru tine. De ce nu pot să te am? Nu pot.. nu ştiu de ce, nu pot. Nici tu nu ştii. De aia mă priveşti totodata nelămurit, distant.. Nu pot să te mai privesc. Nu pot. Nu am voie. Mă chinui şi nu mai rezist mult. Încet, încet, mă pierd în acea zi de mai, ziua mea de fericire. 
M-am îndrăgostit o singură dată: singura dată şi ultima.

Eu doar sunt..

Ce sunt?Sunt multe,
De ce nu le vezi?De orb.
Sunt ploaia insistentă şi rece,
Sunt curcubeul ce-n cinci minute trece.
Sunt fericirea de la capătul firului
Şi sunt şi tristeţea înnecată la tejgheaua birtului.
Sunt lumina dulce a soarelui de dimineaţă,
Sunt îngerul tău păzitor pe viaţă.
Sunt întotdeauna şi pentru totdeauna.
Sunt dragostea din septembrie.
Sunt filmul tău preferat.
Sunt dinamica fluidelor corpului tau,
Sunt visul spre care tu tinzi mereu.
Sunt binele şi raul şi mixul dintre ele,
Sunt umbra ce-ţi pândeşte urmele.
Sunt tot ce merită, dar costă,
Sunt atingerea la care corpul tău vreodată nu ripostă.
Sunt pofta ta de viaţă
Trezită de parfumul cafelei de dimineaţă.
Şi sunt ce sunt.
Sunt multe şi bune,nu puţine şi rele.
De ce nu le vezi?De orb.

Toamnă

Şi iar e toamnă în sufletul meu gol!Şi iar vântul îmi adie printre fire.Şi iar se nasc frunzele moarte.Şi iar mi-aduc aminte de-o poveste care-mi pune inima pe fugă.Dar eu?Ce-i despre mine când toată viaţa fuge înainte?Când tu doar tragi cu ochiul înspre mine şi îti e greu să mă atingi,să-mi simţi o şoaptă...Dar tu?Îmi vei fi umbră mereu?Şi ajung să cred că nu-mi eşti de folos,deloc.Am o umbră...veşnică...şi care fuge atunci când noaptea vine.Dar ştiu că întotdeauna va veni înapoi la mine,doar la mine.Ştiu că ea nu mă lasă,aşa ca tine...Ştii bine!Dar eu cine sunt?m-ai transformat in pulbere,doar vântul mă mai poate avea,ţinându-mă strâns,la piept,nu mă va elibera.Mă văd în doi ochi.Dar ai cui sunt?Ai toamnei poate...Ea singură ce mă vede şi mă are.Cum voi toţi aveţi o inimă,eu sunt inima ei.Şi pe tine...

Te voi iubi! Îţi promit,te voi iubi....

Incredible!

It is so easy to tell someone that you love him!This picture make me laugh.I want a boy like this one: smart,cute,funny.

New morning,new day,new life!

E tot ceea ce fac atunci când mă trezesc groaznic de obosită şi toată ziua simt că n-am chef de nimic: o iau in râs,la mişto.Îmi dă o senzaţie groaznică,dar în acelaşi timp minunată şi relaxantă.

I'm sick of this life,of this people,of me,of you,of us!

Melancolie

Era aceeaşi zi de sâmbătă în care ea îl invită în oraş,dar el o refuză.De ce?Întotdeauna îşi punea întrebarea asta.Cu gândurile la el,rece,dar cu sufletul atat de înfierbântat,ea stă leşinată în fotoliu.Cuprinsă de plictiseală,gândul a dus-o la o veche scrisoare,oarecum pierdută,dar regăsită apoi într-un sertar vechi.Acel plic închis era o enigmă ce ascundea altele.O scutură fiind plină de praf şi o pipăia uşor ca pe buzele lui fragede.Se aşeză din nou în fotoliu,cu pachetul de Kent lângă radioul stins,mort,şi luă cu frică o ţigară.Era cel puţin descumpănitor.Trase adânc din ţigară ,ţinând-o strâns între degetele de la mâna dreaptă,pe când cu stânga ţinea alene scrisoarea de la el.Nu-şi dorea decât să-l aibă pe el,dar îl pierduse pentru totdeauna.Ruginit este timpul,o oglindă şi ceasul.Oglinda o minţea mereu că pe ea o aşteaptă şi că nu va mai fi o altă ea.Ceasul ticăia apăsător ca şi cum ar vrea să-şi dea seama cât timp a petrecut fără el,ca în acele coşmaruri din care ea se trezea plângând.Ce să mai creadă?Cu indiferenţă deschide plicul,prafuit cu mii de amintiri şi găsi brăţara de la el,din vară, inscripţionată "Iubirea nu va pieri niciodată!".Îi trecea un gând s-o ardă,dar alt gând îi spunea că era singurul lucru de la el şi că merită toată atenţia.Imediat şi-a adus aminte de o cameră goală,cu tablouri nepictate şi pensule rupte,texte scurte,dar fără sfârşit;fereastra zugrăvită în partea dreaptă a camerei,cu un peisaj exterior,dincolo de scena descrisă şi o oglindă pătată de lacrimi.Nu mai înţelegea nimic.Ce legătură o fi având?Acum inima ei era ruptă-n zeci de mii de umbre sumbre rătăcite în viaţă,care nu se învechesc,care nu îngheaţă,care n-au să devină decât cenuşă.Sau chiar noi înşine suntem cenusă?A ars şi a ars, din nou şi din nou până când n-a mai rămas nimic din inima ei.L-a căutat,dar fiecare zi devenea mai grea, încât ea nu-l putea găsi.S-a obişnuit cu ideea că nu se va mai întoarce niciodată.Lângă televizorul pustiit,prăfuit stătea o sticlă de Sauvignon Blanc.Deschide sticla,luându-i dopul ca şi cum i-ar lua o piatră de pe inimă,dar nu pune în pahar.Mult prea sofisticată ia paharul gol şi-l aruncă spre uşă şi incepe să bea liniştită din sticlă.Se obişnuia cu ideea,nu-i mai păsa.Era o ironie ce se repeta şi avea să se repete veşnic în mintea ei.Acelaşi teatru prost,aceiaşi interpreţi tâmpiţi,aceleşi memorii din infern.Îşi dorea să-l sărute pentru ultima dată.În toată camera era incendiu de amintiri.Era înconjurată de memorii,suvenirele arzând în mintea ei,apoi devenind cenuşa pe care avea s-o păstreze etern.Niciodată nu i-a fost dor de ceea ce nu a avut,dar astăzi şi-a dat seama că pe el nu l-a avut niciodată,deşi îi era dor de el.Nu era vorba despre găsirea ei,ci despre dezvoltarea şi obişnuinţa ei.Era ascusă în fum de ţigară,pachete de fumuri de ţigară,alcool.A învăţat să nu mai dea zâmbete când alţii dau ură!Sufletul ei era negru,întunecat,nu mai vedea nimic,nu mai ştia ce să mai vadă,dar mâinile ei,mâinile acelea ştiuseră ce-nseamnă durerea…Pe el îl va păstra întotdeauna în inima ei,dar el nu se va ma întoarce niciodată.