Vise pictate de gânduri

De puţine ori tac ca să nu vorbesc, de cele mai multe ori sufăr ca să nu tac şi de câteva ori în viaţă vorbesc ca să nu sufăr.Prin ochii suferinţelor mele de adolescentă întârziată se zăreşte vag o turmă de trompete care-şi zbiară nerăbdarea.M-aş prinde astăzi cu visele de un nor prea negru,prea întunecat,prea observat,dar prea senin şi limpede, şi aş zbura spre ţări mai mici sau mai mari care mai cred încă în  onoare paradisului, spre bulevarde în care, dacă te opreşti puţin ca să admiri frigul nu te goneşte nimeni cu pietre sau stele călcate în picioare.M-aş prinde de-o margină de zare de unde nu pot să cad în abis,dar de unde pot să cad în veşnic,în lumină orbitoare sau care să mă ridice tot mai sus, în inima plină de dragoste a cerului sau în ochii scăldaţi de zâmbetul ploii.Sau aş rămâne în locuri părăsite de vise,de speranţă,unde izbânda e de partea pereţilor prăbuşiţi.

La mine acasă, sub cerul meu, se sărbătoreşte sărăcia, guvernul şi fotbalul altora.