Picături...Fum...Scrum!

Sunt de hârtie. Sunt un ochi de paie albastre. Mă minunez când sărut unghiile florilor şi mă rujez numai în faţa televizorului prăfuit. Sunt încă un ochi de hârtie la fel de albastru şi câteva buze, atât superioare, cât şi inferioare, care se trezesc dimineaţa umflate de vise.Atât de absurd încât acele buze sunt buze doar când le ating pe ale lui...Mă simt o simplă jucărie de plastic care la un moment dat se strică.Deşi n-am drept de apel,prefer doar să îl am pe el.Acel el cu ochii verzi,demni de iubit, care când mă privesc simt că leşin.Dar aceste paie albastre vor lua foc,odată cu amintirea lui,ochii verzi,privirea dulce,buzele moi ca frişca...Dar când să le mai simtă această hârtie?El care nu crede în mine,nu crede în dragoste,nu crede în dimineaţa de a doua zi...Să mă aştept să creadă că incă mai există speranţa?Nu...Ar fi de prisos.Deşi speranţa reînvie prin simpla privire,uşoarele şoapte,strângerea de mână...Nu vor mai exista!Cândva vom trăi doar din amintiri,amintiri ce au fost făcute scrum,fum cu fum...Minţile mele bat asupra lui,gândurile-mi sunt îndreptate către el...Dar inimile noastre sunt o pradă prea uşoară!Cu anotimpuri de cenuşă ale unei ţigări în descompunere,mă cuprinde fantoma nemuririi..Tot eu renunţ,revin şi o iau de la capăt!